Ore de Lucru: Luni - Duminică 09:00 - 19:00
Comandă acum: 069351259
Garanție inclusă: 12 luni
Cele mai bune alimente care stimulează lactația
„Dacă nu o să am suficient lapte?" este gândul care macină multe proaspete mămici. După naștere alimentația este extrem de importantă și există o listă de produse despre care se spune că stimulează lactația.
1. Apa
Aceasta nu este un aliment, însă rămâne în topul celor mai bune modalități de a îmbunătăți cantitatea de lapte. Mămicile trebuie să se păstreze hidratate, așa că lichidele trebuie consumate într-o cantitate rezonabilă.

2. Semințe de fenicul
Acestea sunt bogate în vitamina C, ajută digestia și sunt un bun odorizant bucal. Semințele pot fi adăugate în mâncărurile de legume, în preparatele din orez sau pot fi consumate sub formă de ceai.

3. Caisele
Aceste fructe au în compoziție și triptofan, un aminoacid esențial care poate stimula secreția de prolactină, hormon important în lactație. Bogate în vitamina A, C, potasiu și calciu, caisele mai conțin fitoestrogeni, utili în producția de lapte, dar și fibre vegetale care ajută la menținerea acesteia.

4. Orezul brun
Acesta este un carbohidrat complex care oferă mamei energia necesară pentru alăptare, dar stimulează și producția de lapte. Consumul de orez brun crește nivelul de serotonină din creier. Serotonina este un neurotransmițător care ajută la reglarea stării de spirit, a poftei de mâncare și a somnului, stimulând totodată secreția de prolactină.

Atenție! Fiecare femeie și tânără mămică are un organism care funcționează diferit. Sarcina și nașterea sunt individuale. Informațiile pe care le oferim au scopul de a vă aduce la cunoștință anumite curiozități și date, însă orice decizie a femeilor însărcinate sau a proaspetelor mămici trebuie să fie coordonată cu un medic specialist.
Abonează-te la blogul nostru pentru mămici

© Bebumi Moldova. All rights reserved